Acorduri de parteneriat și ateliere de lucru

Suntem bucuroși să vă anunțăm că toate acordurile de parteneriat cu cele 12 școli implicate în proiect au fost semnate! Directori, profesori și elevi motivați și entuziaști am găsit în următoarele școli și licee: Școala Nr. 1 – Valea Seacă, Liceul Jaques M. Elias- Sascut, Colegiul Matei Basarab- București, Școala nr.1 -Gălbinași, Colegiul Național Neagoe Basarab – Oltenița, Școala nr.3 – Chirnogi, Liceul Teoretic Grigore Tocilescu – Mizil, Școala Sf. Nicolae – Mizil, Liceul Hotarele – Jud.Giurgiu, Liceul Tehnologic Ion Barbu -Structura Școala 6, Liceul „Dimitrie Bolintineanu” Bolintin Vale, Școala Cartojani – Roata Mare.

Ideile bune au început să se contureze frumos și să circule, iar echipa de proiect este atât offline, cât și online!

Deși este vacanță, am găsit atât profesori, cât și tineri motivați să participe la atelierele noastre de lucru! Le mulțumim Mădălinei și Ruxandrei care au dorit să împărtășească din experiența lor în acest context!

Pot spune cu certitudine că principalul motiv pentru care am ales să particip la atelierele Transcena în vacanță este dorința mea de a-mi folosi timpul acesta liber pe care îl avem într-un mod cât mai benefic pentru viitorul meu. Aceste întâlniri pe care le-am avut până acum m-au învățat importanța întelegerii situației fiecarei persoane, indiferent de comportamentul pe care il are.

Îmi face foarte mare placere sa particip în timpul verii la întâlnirile online impreună cu membrii asociației Transcena. Pe lângă multitudinea și calitatea informațiilor pe care le am primit până în momentul de față, am avut ocazia să-mi exersez noi abilități proaspăt dobândite în cadrul sesiunilor de până acum. Mă bucur să mă aflu printre acești oameni extraordinari, atât printre colegi, cât și printre îndrumători, și sper ca împreună să ajungem la rezultatul dorit. Sesiunile din aceasta vară sunt menite, pe lângă partea de îndrumare artistică, să ne ajute să gestionăm relaționarea cu publicul și viitorii colegi ce vor face parte din acest proiect!

Vă dorim să aveți vacanță frumoasă și cu sens și vă invităm să ne susțineți în continuare!