Evenimentul de lansare al proiectului Alege să fii implicat! Participare prin educație pentru democrație a avut loc online, pe 2 iunie, prin intermediul platformei de comunicare Zoom.
La eveniment au participat atât profesori care și-au dorit să afle mai multe despre educația civică și democrația participativă, cât și alte persoane care au dorit să afle detalii despre proiectul nostru.
Obiectivul principal al întâlnirii a fost atragerea de profesori motivați și crearea grupului de lucru pentru conceperea unor pachete cu resurse educaționale deschise care integrează educația prin teatru ca instrument de dezvoltare a competențelor sociale și civice.
În urma discuțiilor avute pe baza prezentării proiectului, cei mai mulți profesori participanți din ariile curriculare Om și Societate, Consiliere și Orientare și Limbă și Comunicare au concuzionat că materialele educaționale existente momentan pe această temă sunt insuficiente și puțin relevante pentru contextul social actual, pentru nevoile noilor generații și provocările de zi cu zi ale elevilor.
Pentru noi a fost îmbucurătoare dorința profesorilor de implicare și co-creere, ceea ce ne motivează și mai mult să facem ca activitățile din acest proiect să fie cât mai relevante și valoroase!
În acest moment suntem în plin proces de semnare a parteneriatelor cu cele 12 școli partenere din județele Bacău, Călărași, Giurgiu și Prahova și București.